HocusPocusPreparatusBlog(us)

words, words, words.com weblog

23 de ani de la Revolutie. Sa fi fost, oare, in zadar?

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Azi s-au implinit 23 de ani de la Revolutia din 1989… Revolutie, caci asa este cunoscut actul din 22 decembrie 1989 in cartile de istorie. Daca o fi fost altceva, probabil ca doar wikileaks ne-ar mai putea zice adevarul. Dar, ma rog, si adevarul e o chestiune de perspectiva pana la urma urmei…

Nu stiu daca a fost revolutie sau altceva si cred ca nici nu mai conteaza asa de mult terminologia, daca stai si te gandesti cate visuri de libertate si mai ales de bunastare am avut cei de atunci si cate dintre ele s-au indeplinit… sau nu. Multi zic ca era mai bine inainte, in comunism, si ca acum ar fi fost bine daca nu s-ar fi schimbat regimul. Cum ziceam, chestiune de perspectiva. Eu cred ca n-ar fi fost bine oricum ar fi fost, ca si pe comunisti i-ar fi afectat criza sau alte minuni care ar fi aparut in locul crizei. Sa ne uitam la nord-coreeni. Chiar ne-ar placea sa fim ca ei? Mie, nu!

Orice ar fi fost, trebuie sa NU uitam ca a fost si de ce a fost. Dar mai ales nu trebuie sa-i uitam pe cei care au murit ca sa avem macar asta. Adica ceea ce avem azi. Iar daca am avea macar minimum de bun-simt ca natiune, am iesi din starea de inertie si am lupta sa recapatam ceea ce au castigat pentru noi cei care au murit in ’89: libertatea de exprimare (nu de a injura sau a spune tot felul de balarii idioate in prime time), dreptul la demnitate (dar mai pot cei vanduti macar sa viseze la asa ceva?), solidaritatea (cea de atunci a fost exemplara la nivelul poporului, adica al oamenilor de rand, cum le place celor de la stiri sa ne numeasca), dreptul de a trai decent in tara noastra si sa ne ingrijim familiile, respectul fata de noi insine si fata de stramosii nostri (asa buni, rai, cum au fost ei, macar au luptat ca noi sa avem o tara in care sa traim si o nationalitate scrisa in buletin, si sa nu fim prigoniti de pe pamanturile noastre) si moralitatea (care provenea din credinta in Dumnezeu, pe care comunistii nu reusisera s-o distruga, cu toate ca demolasera biserici).

Dar, pe modelul ciclicitatii vietii, vom uita si vom repeta fara a invata nimic. E plina istoria de astfel de cazuri. Cu toate ca suferinta este reala si imensa la nivel individual, generatiile urmatoare comit mereu aceleasi greseli, FARA exceptie.

Personal, simt ca mi s-a trecut jumatate din viata in tranzitie. Mai trist e ca nu stiu exact catre ce tranzitez. Care e punctul final si daca voi mai ajunge sa-l vad pana la sfarsitul vietii mele. Poate ca nici nu trebuie sa vad vreun rezultat. Se zice ca nu conteaza rezultatul, important e sa joci. Adica, poftim de traieste, nu conteaza daca ai un scop in viata sau daca ai impresia unei meniri, astea-s prostii metafizice! Ce-ti trebuie asa ceva? Ia de te bucura! Traieste!… Hm… Ce sa spun? Parca nu mi-e de-ajuns asta! Mie-mi trebuie o motivatie. Sa faci umbra pamantului degeaba, in zadar, mi se pare o risipa. Ironic, nu-i asa? Pentru ca multi chiar asta cred. Ca trebuie sa TRAIASCA cu orice pret, nu conteaza cum.

Ar fi bine totusi sa nu divaghez de la subiect. Parca vorbeam de Revolutie si despre cat de in zadar a fost, nu despre nelinisti referitoare la scopul nostru pe pamant. Revenind, mi-am adus aminte de o gluma cam amara. Cica se intalnesc doi amici si unul il intreaba pe celalalt: „Ce mai faci?”, iar asta ii raspunde: „De ce ma intrebi? Cumva nu traim in aceeasi tara?”🙂 Tristul adevar rasare de unde nici nu te astepti. De ce am scris gluma asta? Ca sa nu vorbesc despre ce auzim cu totii, in fiecare zi, la televizor, despre tara, despre politicieni, despre situatia economica, despre starea invatamantului si a sanatatii. Ai zice ca mai avem foarte putin si cadem intr-o genune fara fund, iar ei nu fac altceva decat sa numere secundele pana o sa alunecam de pe buza prapastiei, dupa care o sa relateze in direct despre cum e sa fii in cadere libera.

Ma gandeam zilele astea ca tarile mari (ca intindere) au mai multe sanse sa-si pastreze specificul national, sa nu-si piarda identitatea. Asa, ca rusii. Noi cred ca suntem deja pierduti. Tinerii nostri, in cea mai mare majoritate, au uitat sa fie romani. Si nu ma refer doar la limba pocita pe care o vorbesc. Ei pur si simplu nu inteleg ce-i aia apartenenta la o natiune, la un neam, ce-i aia spirit civic, ei au uitat sa fie si oameni, in adevaratul sens al cuvantului. Nu stiu unde s-a gresit cel mai rau, dar s-a gresit foarte mult si in multe parti, de la familie si sistem educational pana la ceea ce se difuzeaza pe posturile tv. Ma revolt de fiecare data cand aud cate unul care zice de rau de tara si ca tara nu a facut nimic pentru el. Oare chiar asa o fi? Chiar nu a facut nimic pentru el tara? Dar s-o luam de buna. Chestia asta cu a fi cetateanul unei tari e o relatie, adica presupune reciprocitate. Daca discutam in acesti termeni, el ce-a facut pentru tara? Doar i-a consumat resursele si nici macar asta n-a fost in stare sa vada!?

Raman cu nedumeririle si frustrarile mele si ma intreb retoric, parafrazandu-l pe Valeriu Sterian (Dumnezeu sa-l odihneasca!): „Doamne, oare ce-a mai ramas din OAMENI?

 

Decembrie 22, 2012 - Posted by | Mad world, Noutati, The rest is... not silence | , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: