HocusPocusPreparatusBlog(us)

words, words, words.com weblog

Eminescu – intre asumare si negare

03-17-theOtherSideofTimeDin primii ani pe care ii petrecem in sistemul educational si pana dupa ce finalizam scoala, ni se vorbeste despre Eminescu in termenii cei mai elogiosi, dar si mai gaunosi posibil: „poetul nostru national„, „luceafarul poeziei romanesti„, „geniul eminescian„, ca sa amintesc doar trei dintre cele mai cliseice sintagme prin care este definit poetul si, implicit, opera sa. Prea putini sunt insa cei care incearca sa ne demonstreze adevarul acestor cuvinte. Dar cum ar putea reusi asta, daca cei mai multi dintre ei nu fac decat sa repete aceste cuvinte fara a le patrunde sensul, doar pentru ca asa este de bon ton si pentru ca asa au fost invatati la randul lor?!

Da, din punctul meu de vedere, Eminescu este cel mai original si mai important produs al sufletului romanesc in epoca sa, dar, in mod interesant, si din epocile ulterioare. Tocmai asta il face valoros: pentru ca nu este valabil doar pentru atunci si acolo, ci si pentru acum si aici. Daca vrem sa intelegem acestea, cea mai simpla cale este sa-i citim opera! Adica SA CITIM si SA INTELEGEM, sa incercam eminescu luceafarul graficasa constientizam, sa ne reprezentam mental ceea ce citim, nu doar sa ne trecem ochii peste cuvinte si sa mimam intelegerea!

Situatia sa imi aminteste de propriile-i versuri, care, parca alegoric si profetic, ii definesc locul in cultura noastra:

… un luceafar, rasarit 

Din linistea uitarii, 

Da orizon nemarginit 

Singuratatii marii„.

Eminescu este cel care a deschis drumul literaturii noastre catre marea literatura, demonstrand practic expresivitatea vocabularului romanesc, prin figuri de stil si imagini artistice inedite si atat de frumoase prin eminescu-lumina luceafarului-wsimplitatea si naturaletea limbajului folosit.

Dar Eminescu nu este doar un poet cu o viziune originala la vremea sa, Eminescu a fost un Mare Român: un nationalist convins, un om care a luptat cu armele pe care le avea la indemana, respectiv Cuvintele, pentru salvarea si promovarea spiritului national, uitand de interesul si de confortul propriu. Cati dintre noi mai avem vocatia jertfirii de sine pe altarul binelui comun national? Macar si pentru asta, Eminescu este o personalitate care merita studiata si al carei model trebuie urmat.

Cred sincer ca, fara Eminescu, spiritul românesc ar fi infinit mai sarac si mai debusolat. Studiindu-i opera lui Eminescu, fie pe cea beletristica, fie pe cea publicistica, ne imbogatim spiritual, devenim mai buni români si ne intelegem pe noi insine mai bine, si nu spun aici vorbe goale, ci cu luceafarul-si-catalina_d86399ce08cea2adevarat simt asta.

Totul este sa avem bunavointa de a trece peste lehamitea care ne-a fost indusa de cliseizare si sa ne aplecam asupra textului eminescian fara prejudecati, doar cu dorinta de a intelege si de a ne bucura de mostenirea pe care atat de generos ne-a lasat-o.

De cand a fost realizat, in fiecare an, pe 15 ianuarie, urmaresc filmul despre Eminescu, realizat de TVR in cadrul Proiectului Mari Români. Va las un link mai jos, in cazul in care doriti sa faceti acelasi lucru, si sper ca pledoaria mea pentru a-l scoate pe Eminescu din cutia in care a fost pus si etichetat sa va convinga sa-i cititi macar un text, daca nu acum, in seara aceasta, poate in viitorul apropiat, si, dupa ce veti fi facut acest exercitiu de lectura, sa meditati cateva minute asupra a ceea ce v-a facut sa simtiti textul respectiv.

Haideti sa citim Eminescu si sa ne amintim sa simtim in limba româna!

Anunțuri

Ianuarie 15, 2014 Posted by | Noutati, resurse scoala, The rest is... not silence | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cititul – un mod de a exista. De ce citesc?

reading childAm sa incep ca in basme (pe care le iubesc), cu „A fost odata„. Asadar, a fost odata… o fetita de vreo 4-5 ani, care era uimita de faptul ca adultii din jurul ei aflau atat de multe lucruri citind, cu sfintenie :D, ziare si / sau carti. Evident, eu eram aceea, iar adultul care ma fascina si intriga tinand sa-si citeasca zilnic ziarul era bunicul meu. Desi era doar amaratul de ziar comunist „Scanteia” sau revista „Magazin„, era frustrant sa nu inteleg de ce tinea omul atat de tare sa-si citeasca ziarul. 🙂 Si-atunci am inceput sa-i intind paginile ziarelor prin toata casa, motivand ca si eu citesc. lecturi urbane7– E normal, copiii mimeaza comportamentele adultilor. (Ma bucur totusi ca macar nu m-am apucat sa injur gainile. Asta era altceva ce bunicul meu facea in mod constant. :D) – Apoi au fost filmele, acelea asa putine pe care ne lasau comunistii sa le vedem in cele 2-3 ore de program tv care era la TVR in acele vremuri ale copilariei mele mici. In consecinta, adultii din familia mea au hotarat sa ma invete sa citesc, pentru a scapa de chin. 🙂 – Cred ca cititul este un obicei care se invata in primul rand in familie. Eu le sunt recunoscatoare in modul cel mai sincer parintilor si bunicilor mei, care, chiar daca nu au fost intelectuali, mi-au dat un exemplu bun citind ei insisi. Pentru ca degeaba se tin parintii scai de copil ca sa citeasca, daca cel mic nu vede asta in mod constant la modelele sale cele mai apropiate (adica parintii), nu poate nimeni sa-l convinga prea usor ca e bun de ceva cititul.

De ce citesc eu? Sau, odata ce m-am apucat de citit si am vazut care e treaba, de ce inca mai fac asta? Pai, sunt mult mai mult de 10 motive pentru care citesc, dar le voi selecta si enumera aici doar pe cele mai importante 10 dintre ele:

lecturi urbane11. In primul rand, citesc pentru ca asta ma face FERICITA. Da, puteti sa radeti sau nu, dar eu citesc nu doar pentru ca asta ma relaxeaza si imi creeaza o stare de multumire, ci pur si simplu pentru ca ma face fericita. 😀

2.  In al doilea rand, citesc pentru ca cititul este SUBVERSIV! 😀 Fiind prin natura mea un soi de Gica-contra, citind si vizionand multe filme, traind, acumuland experienta de viata, am constatat ca cei care citesc / au citit multe carti au invatat cum sa fie mai greu de infrant, mai greu de manipulat, au invatat cum sa se comporte in anumite situatii absurde, cum sunt de obicei lecturi urbane3cele politice. Ca sa nu fiu acuzata ca dau exemple tot din carti (desi pot, slava Domnului: „1984„, „Balzac si micuta croitoreasa chineza„, „Fahrenheit 451„, „Ferma animalelor” etc. etc.), iata unul din realitate: toate sistemele totalitare (printre care si comunismul) au incercat sa-i extermine pe intelectuali mai inainte de a face orice altceva; au incercat sa-i controleze pe scriitori, impunand cenzura asupra liberei exprimari; au interzis cele mai valoroase carti ale umanitatii. Asta oare nu ne spune nimic? 😉

3. In al treilea rand, citesc pentru ca mintea mea are nevoie de antrenament. Mintea este un „muschi” care necesita antrenament continuu pentru a fi in forma, pentru a functiona la nivel optim, iar cititul ii ofera acest antrenament. 😀

4. Citesc, pentru ca cititul este un drept pe care mi-l pot exercita, in ciuda celor care-l refuza, fara a constientiza daunele majore asupra vietii lor interioare, care este astfel saracita si limitata, dar si pentru ca, in unele parti ale lumii, sunt oameni (mai ales femei) care nu au acest drept si nu lecturi urbane5beneficiaza nici macar de educatie, furandu-li-se astfel o parte importanta a vietii, o sursa de fericire / multumire sufleteasca si ferecandu-li-se pe vecie intrarea in lumile minunate ascunse in carti. 🙂

5. Viata reala poate fi uneori infinit de plictisitoare, de aceea am cititul. Lectura ma ajuta sa evadez din viata mea si sa explorez alte vieti si alte lumi, in care pot trai aievea, prin puterea mintii si a imaginatiei, pe care cititul mi le stimuleaza. Uneori, dupa ce citesc ceva si ma intorc la viata mea reala, lucrurile care ma deranjau inainte de a evada din cotidian par mai usor de tratat sau chiar lecturi urbane6lectura imi poate oferi o solutie ori macar ragazul de a gasi o solutie. 😀

6. Citesc si pentru ca cititul ma amuza in mod inteligent si ma echilibreaza, ma armonizeaza cu Universul atunci cand lumea nu mai face decat sa-mi provoace fiori de groaza. 😀

7. Cititul imi fixeaza repere pentru a infrunta tot felul de situatii cu care ma confrunt in realitate si ma ajuta sa-mi creez standarde dupa care-mi pot evalua viata si pe cei din jurul meu. Deci, cititul ma ajuta sa inteleg mai bine viata si rolul meu in lumea asta. 🙂

8. Citesc, pentru ca Dumnezeu sau acea entitate superioara care a creat omenirea, a binevoit sa ne inzestreze cu minte si ne-a facut pe noi, oamenii, constienti, adica diferiti de toate celelalte creaturi. Imaginatia noastra este cea care ne ajuta sa fim, la randul nostru, creatori, adica sa ne asemanam lui Dumnezeu si sa-l facem mandru de faptul ca ne-a creat. Deci, citesc pentru ca sa-mi dezvolt imaginatia si, astfel, sa-mi motivez rostul in lume, existenta. 🙂

lecturi urbane29. Cuvintele sunt ganduri, iar ele devin carti; gandurile sunt / desemneaza oameni, istorii, viata, deci cartile sunt oamenii / lumea. Cand citesc, descopar lumea; fiecare carte e un om sau o intreaga lume pe care nu as avea cum sa o cunosc altfel. Asadar, citesc ca sa cunosc lumea, sa-mi largesc orizontul si sa-mi completez experienta de viata, pentru ca m-am saturat de raspunsuri de-a gata, pe care incearca toti (mass-media, lumea, in general) sa ma faca sa le inghit nemestecate. Intr-o era a vitezei, eu prefer sa „șăd fixă” si sa citesc, pentru a intelege ce se intampla in jurul meu. 😉

10. De ce am nevoie de lectura? Ce, n-as putea trai fara a citi? NU, n-as putea! As putea supravietui, da, dar nu pot spune ca as putea TRAI. Citesc, deci, pentru ca sa traiesc, pentru ca in viata mea am continua nevoie de istorii, de diversitate, de exemple, de exceptii, de confirmare a faptului ca sunt om si ca ma comport ca un om, si pentru ca cititul contribuie astfel la devenirea mea ca fiinta unica, ce are un destin propriu si o experienta de viata irepetabila. 😀 Cartile ascund in ele bucati de adevar, iar la sfarsitul vietii, sper sa pot simti ca am reusit sa reconstitui acel puzzle care mi-a fost destinat mie. 🙂

carlos ruiz zafon, citat umbra vantului

Libris.roAceasta postare constituie articolul cu care particip la concursul organizat pentru bloggeri de Libraria online Libris.ro.

Aceasta librarie comercializeaza carti online, atat in limba romana, cat si in limba engleza si este una dintre cele mai competitive librarii virtuale din Romania. Puteti sa va achizitionati cu incredere carti de pe situl libris.ro, pentru ca sunt foarte seriosi si au o oferta de carte foarte bogata, toate acestea vi le pot confirma din experienta proprie.

jane austen, citat

 

Aprilie 20, 2013 Posted by | Carti, Noutati, The rest is... not silence | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Darurile Sfantului Nicolae

sfantul_ierarh_nicolaeE cam multa vreme de cand nu am mai apucat sa scriu nimic pe blog. Nu ca nu mi-as fi dorit, dar stiti cum e treaba cu timpul. Totusi, bate la usa vacanta, care parca se apropie cu pasi milimetrici. 😦

Daca in aceasta noapte vine Mos Nicolae pe la toti cei care s-au comportat frumos si au facut fapte bune in acest an, pentru a le aduce daruri si dulciuri, dar si pe la cei care nu s-au remarcat prin generozitate si moralitate, pentru a le aduce vestita nuielusa, m-am gandit ca as putea sa va fac si eu niste cadouri dulci-acrisoare, legate de lectura. Este vorba de doua videoclipuri, care au cititul drept personaj principal si care sunt foarte nostime, pe langa partea educativa. 😀

Nu stiu ce va doriti voi sa va aduca Mosul, dar eu imi doresc sa capat carti cu orice ocazie, 😀 asadar va doresc si voua sa va imbogatiti biblioteca (atat cea materiala, cat si cea mentala) cu cat mai multe carti interesante! Si sper sa va placa cele doua filmulete. 😀

P.S.: Nu pot incheia fara a lasa niste lamuriri celor care nu „frecventeaza” lumea „cool” a adolescentilor si a tinerilor contemporani, in legatura cu termenul „hipster„, care, culmea, pe mine ma distreaza teribil, pentru ca seamana cumplit cu „hamster” (=))=))=))). Asadar:

Josephmark-Illustration-PocketHipster-LowRes-1HIPSTER = potrivit „Urban Dictionary”, termenul provine din argoticul „hip”, cu alte cuvinte „informat despre ultima moda”, si reprezinta o subcultura a unor persoane cu vârsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani, care cred in gandirea independenta, anticonformism, creativitate, arta si muzica indie.

Hipsterism-ul reuneste tineri educati care lucreaza adesea in lumea artei, a muzicii si a modei, dar care refuza canoanele estetice ale culturii din SUA, chiar si sexualitatea prestabilita. Nu sunt radicali sic, nici boemi si nici neo-liberali.

Ceea ce-i face deosebiti de predecesori este absenta unor intentii politice. Nu revendica nicio apartenenta politica, pentru ca sunt in mod voit independenti de orice regula. Nu vor sa fie catalogati si eludeaza actualitatea, exceptând evident muzica si moda.

Singura „religie” pe care toti hipsterii o recunosc ca atare sunt pantalonii strâmti. Fetele ii imbraca pe cei super slim, strânsi pâna la genunchi, iar baietii se straduiesc sa imbrace modele feminine. Restul look-ului este alcatuit din putine haine, minimum posibil si demodate. Fie ca hipsterul are sau nu probleme cu vederea, este obligatoriu sa poarte o pereche de ochelari imensi – de vedere, nu de soare. Sursa

Si fiindca nebunia lumii este creativa si surprinzatoare, iata cum s-au adaptat Printesele Disney la miscarea Hipster. =))

Hipster-Disney Hipster-Disney-1

 

 

 

 

 

Decembrie 5, 2012 Posted by | Mad world, Noutati, The rest is... not silence | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Concursuri 12

Mos Nicolae da startul concursurilor de sarbatori! Blogosfera lecturofila 😀 da drumul la carti… sa circule ;), iar eu nu am decat cuvinte de lauda pentru aceasta generozitate :D.

1. Un blog pe care il urmaresc de putina vreme, alexa700, ne invita sa ne „batem” pe nici mai mult, nici mai putin decat 6 carti de la Editura Leda: „Divergent„, de Veronica Roth, „Jocul minciunii„, de Sara Shepard, „Amintirile vraciului„, de Joseph Delaney, „Tradari„, de Lili St. Crow, „Revelatii„, de Melissa de la Cruz si „Pe jumatate moarta„, de Kim Harrison. Halal oferta! Respecte! Va puteti inscrie la concurs pana duminica, 11 decembrie :D.

2. Blogul Bibliophile Mystery, de departe cel mai generos la capitolul carti oferite la concurs, ne imbie tot cu carti de la Editura Leda: seria „Vampirii Sudului„, de Charlaine Harris (toate cele 11 volume :D), seria „Sange Albastru„, de Melissa de la Cruz (3 volume) si seria „Altfel de ingeri„, de Lili St. Crow (2 volume). Mai rar asa generozitate, zic eu :D. Termenul-limita pentru inscrierea la acest Concurs de sarbatori este 24 decembrie, adica fix Ajunul Craciunului :D.

3. Blogul Pustoaica scrie pune la bataie cartea „Cititorul„, de Bernhard Schlinck, aparuta la Editura POLIROM si oferita de libraria online Dor de carte. O alegere foarte buna pentru lectura de dupa sarbatori, pentru care puteti sa participati la concurs pana pe 5 ianuarie 2012.

Si as zice ca acesta e doar inceputul in ceea ce priveste concursurile cu ocazia sarbatorilor. Deci, va sfatuiesc sa nu ratati ocazia. Personal, voi face tot posibilul sa castig cat mai multe dintre aceste carti, dar va urez tuturor celor care veti participa mult noroc si lectura placuta celor care veti castiga! 😀

Decembrie 6, 2011 Posted by | Concursuri | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sunete pentru viata literelor

In acest week-end intentionez sa mai postez cate ceva, si incep cu patru piese muzicale care merg brici cu lectura, daca va place sa ascultati muzica buna atunci cand va indeletniciti cu „cetitul cartilor„, despre care, pe drept cuvant, cronicarul Miron Costin spunea ca „nu este alta, şi mai frumoasă, şi mai de folos în viaţa omului zăbavă„.

Interpretul celor trei piese muzicale este David Garrett, o „descoperire” de-a mea de data recenta. 😀 Omul interpreteaza fabulos. Ascultati-l si-mi veti da dreptate cu siguranta! 🙂

Intai o piesa hard classic („tare” si la propriu, si la figurat) :D:

Si acum una clasica (la propriu :)):

Urmeaza una de „aventuri” :D:

Iar pe final, una „politista” :D:

Octombrie 15, 2011 Posted by | Music | , , , , , , | Lasă un comentariu

Caderi si… „caderi”

Saptamana asta am „dat gata” trei carti: „Damnare„, de Lauren Kate, „Blestemul din Swoon„, de Nina Malkin si „Doamna in rosu pe fundal cenusiu„, de Miguel Delibes. Pot sa spun ca e si ca urmare a hotararii mele de a participa la ultimul concurs al Daniellei :), unde mi-am propus o lista de lecturi „infernala” pentru toamna asta. E infernala nu pentru ca ar cuprinde neaparat chestii horror, ci pentru ca timpul meu liber e infernal de putin :). Dar sa ma intorc la cele trei lecturi. In continuare m-am gandit sa scriu cate ceva despre cele trei carti, bineinteles propriile mele pareri, asa cum vad ca obisnuiesc si altii prin blogosfera 😀 (pe modelul „datul cu parerea e sport national” :D). Pentru formatul comentariilor tin sa-i multumesc Roxanei, care are blogul Pustoaica scrie, care m-a inspirat.

Poate va nedumereste titlul :D. Ideea e ca doua dintre cartile citite au legatura cu caderea, luata atat in sens propriu (o cadere din copac ce devine intriga cartii), dar si in sens figurat (mitul ingerului cazut, adica dizgratiat de divinitate).

1. Titlul: Damnare (Fallen)
Autorul: Lauren Kate
Traducatorul: Diana Calangea
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2010

Opinia mea: Cu riscul de a-i supara pe fani, as putea spune ca s-a stricat orzul pe gaste. Ca sa fiu mai precisa, cartea avea o ideea de plecare foarte generoasa (mitul ingerului cazut impletit cu o poveste de dragoste eterna si tragica fixata intr-un cerc blestemat de reincarnari succesive), care insa a fost facuta praf de o executie slaba. Nu spun ca autoarea n-ar avea talent, pentru ca o idee ca asta sugereaza talent, dar lipsa de „mestesug”, de experienta intr-ale dezvoltarii unei povesti a facut ca actiunea sa treneze nepermis de mult, iar personajele sa fie doar schematice, bidimensionale.

Ca cititor, am simtit o mare frustrare de fiecare data cand in sfarsit se ajungea la un punct in care aflam cate ceva, dar apoi totul era lasat in coada de peste, fara explicatii, fara adancime. Punctul de plecare a fost bine planificat,  plasarea in spatiu e grozava: actiunea are loc intr-o scoala de corectie dotata cu garduri ghimpate, cladiri ca niste buncare, o biserica transformata in sala de sport cu bazin de inot de dimensiuni olimpice si un cimitir gotic. Dar actiunile si sentimentele personajelor par lipsite de motivatie, de o logica oarecare.

Avem o perspectiva narativa unica, cea a lui Luce, personajul principal, o tanara de 17 ani, care se indragosteste de doi baieti diferiti, fara a se hotari prea clar cu care isi doreste sa fie pana la urma. Ea este terorizata de niste umbre pe care le vede si din cauza carora copilaria i-a fost marcata de tratamente psihiatrice, stim ca-si iubeste parintii si ca acestia o iubesc pe ea, desi, avand in vedere ultimele evenimente care au adus-o la noua ei scoala, se tem de ea.

Cumva, autoarea nu reuseste sa impuna un ritm naratiunii, sa te convinga sa simpatizezi cu personajele, sa te faca sa doresti sa ramai in lumea fictionala creata de ea si dupa ce ai terminat de citit cartea. Multe lucruri pur si simplu nu se leaga in poveste, astfel incat aceasta sa devina un tot unitar. Un exemplu este scena caderii ingerului in cimitir. Este lasata in coada de peste. Unde a disparut ingerul ulterior? Nu am aflat nici de ce se aflau acolo si cei doi baieti care o iubesc pe Luce, Daniel Grigori si Cam. Ei ce facusera de erau pedepsiti? Ni se da povestea cu picnicul Lucindei cu Cam si intalnirea cu sarpele care o oripileaza pe fata, apoi aflam ca baiatul ii ofera un medalion de aur cu un sarpe. Ei, si ce? Ea ba il poarta, ba nu il poarta, dar care e legatura cu povestea, cum afecteaza asta povestea, ei bine, asta nu prea aflam. Doar franturi de cate ceva. Apoi este lectia aceea de religie a domnisoarei Sophia care iar nu prea se leaga. Este pur si simplu tuflita in poveste. Apoi imposibilitatea Lucindei de a spune nu atunci cand asta vrea, ceea ce o face sa para un soi de plangacioasa egoista.

Daca luam scena dinspre final, unde punctul culminant ar trebui sa fie batalia dintre nefilimi, care se pare ca sunt de doua feluri: mai viciosi si mai putin viciosi (adica sunt „cazuti” in grade diferite), atunci putem spune ca explozia e un biet foc de artificii. Nu ni se prezinta batalia, ci o urmarim pe Luce fugind sa se ascunda, pentru a fi salvata apoi de Daniel. Mda, ce sa spun!? Sindromul Twilight 🙂 (vezi volumul „Eclipsa”, dar macar acolo avem parte de o scena de batalie ca la carte).

La capitolul plusuri, as putea spune ca din cand in cand mai apar cateva glumite bune, ceva jocuri de limbaj, dar nimic iesit din comun. Per ansamblu, este o lectura decenta, dar pe mine nu m-a convins prea tare sa citesc si restul seriei, care se pare ca are 4 volume pana la urma. M-am desprins foarte usor de universul fictional al cartii, ceea ce pentru mine e un semn de rau augur.

Personajele: Personajul principal este Lucinda Price, zisa Luce, o muritoare de care se indragosteste iar si iar un inger cazut, dar dragostea lor este blestemata sa nu aiba continuare niciodata. Perspectiva narativa este subiectiva, Luce fiind si naratorul. Celelalte personaje importante: Daniel Grigori, Cam, Arriane, Penn, Gabbe, domnisoara Sophia, parintii Lucindei, dl Cole. Problema tuturor acestor personaje e ca nu sunt deloc dezvoltate de autoare. Actiunile, atitudinile si gandurile lor nu au o baza parca, nu le putem motiva alegerile pe ceva ce am sti despre ele. E ca si cum trebuie sa le luam de bune, pentru ca asa vrea autorul, fara sa intelegem de ce actioneaza asa, care sunt resorturile lor psihologice. Adica avem pesonaje schematice, bidimensionale. Am vazut pe undeva ca s-au facut chiar tabere in ceea ce priveste pretendentii Lucindei, pe acelasi model Twilight, aici avand taberele (teams): Daniel, Cam si Miles (asta e un personaj care apare in volumul 2). Prefer sa nu ma pronunt :).

Sfarsitul:  Propune clar o continuare prin Epilogul in care cei doi nefilimi, Daniel si Cam, ajung la un acord pe o perioada scurta de timp in ceea ce priveste obiectul interesului lor comun: Luce.

Coperta: Cine a zis sa nu judeci o carte dupa coperta ei avea mare dreptate. Coperta este fabuloasa. Pur si simplu nu trebuie sa mai citesti cartea ca sa intelegi ideea =)). Inclin sa cred ca artistul care a conceput si realizat copertele seriei a inteles sa-si faca treaba mult mai bine ca autoarea.

Citat: „Asadar, nu uitati, deviza este <Hapuri, paturi, leduri>.”

Punctaj: 3 / 5

2. Titlul: Blestemul din Swoon (Swoon)
Autorul: Nina Malkin
Traducatorul: Bogdan-Alexandru Sasu, Shauki Al-Gareeb

Editura: Leda
Anul aparitiei: 2011
Opinia mea:  Lectura este destul de liniara, dar ideea golemului scapat de sub control si intriga cartii (caderea lui Pen dintr-un copac in care cu 250 de ani in urma un tanar fusese spanzurat pe nedrept si inainte de a-si da obstescul sfarsit a reusit sa-i blesteme pe locuitorii Swoon-ului, cu aceasta ocazie fantoma lui intrand in corpul fetei) este provocatoare. Per ansamblu, cartea mi-a placut, a fost usor de lecturat, dar unul din plusurile acesteia este limbajul. Este plin de glume si aluzii, jocuri de cuvinte, iar personajul principal, o tanara de 17 ani numita Dice, are un simt al autoironiei si al ironiei foarte dezvoltat, ceea ce a fost foarte pe placul meu. Pe de alta parte, nici in aceasta carte nu avem cine stie ce focuri de artificii, desi finalul este mult mai bine orchestrat de autoare decat cel al cartii despre care am vorbit anterior. Uneori se exagereaza cu prezentarea unor actiuni fara prea multa importanta pentru conflict, aceasta trenand actiunea in mod inutil. Si aici as fi dorit, ca cititor, sa ma faca autorul sa simpatizez mai mult cu tragedia personajului Sin, dar nu prea i-a iesit. Daca autoarea a dorit prin numele personajelor sa fie sarcastica la adresa stupizeniei americane generalizate, atunci i-a reusit si dovedeste inteligenta, daca asta a fost doar din intamplare, atunci este un lucru bun pentru carte. Este o carte din categoria Young Adults, iar eu n-as recomanda-o celor sub 15-16 ani, avand in vedere unele scene nu prea ortodoxe :). Daca Leda va hotari sa traduca si cealalta carte din serie, Swear, cred ca m-as incumeta sa ma intorc in universul fictional creat de Nina Malkin, pentru ca Dice e destul de nostima, cam pe modelul Sookie Stackhouse din seria „Vampirii Sudului”, dar cu un coeficient de inteligenta superior.

Stilul autoarei este spontan, vesel, alert si are cateva gaselnite inteligente, gen lacrimile creatorului pot insufleti (la propriu) creatia 🙂 (nu va spun mai mult, ca sa nu va stric placerea si surpriza lecturii).

Personajele: Candice Reagan Moskow, aka Dice, este o tanara de 17 ani, evreica, cum altfel decat speciala, care este diagnosticata cu epilepsie, desi ea este convinsa ca este paranormala, nu epileptica, dar isi tine gura in aceasta privinta, tocmai pentru a nu cauta necazul cu lumanarea. Ceea ce este foarte inteligent din partea ei. Dupa un incident care conduce la moartea celei mai bune prietene ale sale, Ruby Ramirez, despre care aflam mai multe amanunte abia la sfarsitul romanului,  si datorita „bolii” sale, parintii fatei hotarasc sa cumpere o casa in Swoon, Connecticut, vizavi de casa surorii mamei lui Dice, si sa o aduca pe fata de la New York sa locuiasca aici, bineinteles, spre binele ei. Desi total diferita de locuitorii din Swoon, atat ca aspect, cat si ca gandire, Candice, devenita Dice (=zaruri), este imediat acceptata si luata sub aripa sa protectoare de verisoara Penelope (Pen), care este de aceeasi varsta cu ea. O serie de evenimente incepe sa bulverseze intreaga comunitate odata cu caderea in cap a lui Pen, dintr-un copac in care la 1769 fusese spanzurat tanarul Sinclair Youngblood Powers. Fantoma acestuia intra in trupul lui Pen si de aici incolo incepe distractia. Capacitatile de medium ale lui Dice o ajuta pe fata sa-l scoata la iveala pe cel care o poseda pe verisoara ei si sa-i afle povestea. Dar treaba e ca se indragosteste iremediabil de el. Totusi, vrea sa o exorcizeze pe Pen, care incepe sa faca tot felul de lucruri nepermise fiind influentata de fantoma lui Sin. Cu parere de rau pentru ca nu-l va mai vedea pe baiat asa cum crede ea, infaptuieste ritualul exorcizarii, asa dupa cum el a invatat-o, si o scapa pe verisoara de fantoma, dar creeaza, fara sa stie, un necaz si mai mare pentru oras: mai exact un golem, si inca unul cam scapat de sub control din cauza unor circumstante neasteptate ale crearii lui. Golemul este chiar Sin, care vrea nici mai mult nici mai putin decat razbunare.

Per ansamblu, personajele sunt bine dezvoltate, actiunile si atitudinile lor sunt motivate, au coerenta, cu toate ca mai sunt si scapari (nu e prea dezvoltat personajul Ruby Ramirez, apoi nu prea are finalitate si nu se prea leaga in poveste episodul in care Dice o viziteaza pe matusa Anaisa).

Sfarsitul: Este cumva neasteptat. Personal, ma asteptam la ceva mai soft, dulceag, dar am fost surprinsa placut de un final dulce-amarui. 🙂

Coperta: Surprinde foarte bine continutul, esentialul acestuia, intr-un mod subtil. Cred ca este foarte reusita si il felicit sincer pe cel care a conceput-o si realizat-o.

Citate: „Muzica blues este alchimie – ciocanul de aur al puterii forjat din minereul meschin al situatiilor urate.”

„Dar daca vorbele ar fi bani, prostii ar fi miliardari.”

„Cei mai buni ascultatori sunt cei care citesc printre randuri.”

Punctaj: 4/5

3. Titlul: Doamna in rosu pe fundal cenusiu (Senora de rojo sobre fondo gris)
Autorul: Miguel Delibes
Traducatorul: Tudora Sandru Mehedinti
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2007
Opinia mea: Este, pana acum, singura carte scrisa de un barbat pe care eu am citit-o, in care este surprins atat de sincer, sensibil si adevarat sufletul unei femei. Se poate spune ca este un elogiu si un omagiu adus femeii adevarate, adica celei care exista, traieste o viata reala, nu celei care apare in imaginatia scriitorilor. Proza este densa, cu aspect memorialistic, bazata pe fluxul ratiunii, dar cu o voce narativa subiectiva coerenta, logica si de cele mai multe ori urmarind un fir narativ cronologic. Stilul este clar, sincer, implicat, fara sincope, mestesugit. As putea spune ca nu este chiar lectura preferata de adolescenti, insa nu intentionez sa jignesc pe nimeni prin aceasta remarca. Pur si simplu nu cred ca ei sunt target-ul, publicul-tinta al acestei carti. Cartea se citeste usor, dar nu este o proza facila. Prezinta sentimente dulci-amarui, viata asa cum este ea, fara masti, dar si fara false pudori.  Chiar daca ii lipsesc conventiile specifice, as spune ca stilul este epistolar si memorialistic in acelasi timp, un artificiu narativ foarte inteligent al autorului.

Personajele: Personajul principal este Ana, sotia personajului-narator, Nicolas, care este un artist cunoscut (pictor). Ana este un personaj absent, ea ne apare tridimensional ca urmare a prezentarii vietii sale alaturi de personajul-narator. Tot ceea ce stim si aflam despre ea provine din ceea ce ne relateaza si crede el. Iar viata Anei, vazuta si analizata de Nicolas, ne face, ca cititori, sa empatizam instantaneu cu sotul vaduv si sa consideram disparitia ei din aceasta lume ca pe o pierdere iremediabila.

Sfarsitul: Despre sfarsit aflam practic la putin timp dupa inceput: Ana a murit, dar pana la urma nu asta conteaza aici, pentru ca nu despre asta e vorba neaparat. Toti murim, dar cati dintre noi lasa in urma lor acea senzatie de gol abisal, de persoana imposibil de inlocuit? Si despre cati dintre noi poate cineva sa spuna atat de artistic atat de multe lucruri frumoase?

Coperta: Deoarece nu ne este dezvaluit autorul tabloului care face ilustratia de pe coperta cartii, nu va pot spune cui apartine (desi imaginea imi sugereaza o figura din tablourile lui Modigliani si chiar cumva imi aminteste de Gaugin). Insa pot spune ca este foarte bine aleasa, ilustrand perfect titlul si subiectul cartii.

Citate: „Intelegea ca viciul sau harul de a citi depindeau de prima carte. Cel care ajungea sa fie interesat de o carte devenea, inevitabil, sclavul lecturii. O carte te trimitea la alta, un autor, la altul, pentru ca, in pofida celor spuse indeobste, cartile nu rezolvau niciodata problemele, ci ti le creau, asa incat curiozitatea cititorului ramanea vesnic nesatisfacuta. Si, apeland la alte titluri, incepeai un lant ce nu se putea sfarsi decat odata cu moartea.”

„Imposibilitatea de a-ti retrai trecutul, indreptandu-ti greselile, este una dintre neputintele cele mai groaznice ale conditiei umane. Viata ar fi mai suportabila daca ni s-ar da o a doua sansa.”

Punctaj: 5/5

Octombrie 2, 2011 Posted by | Noutati, Recenzii | , , , , , , , | 2 comentarii

Materiale scoala

Cei interesati, care, de altfel, se stiu si se simt :D, sunt invitati sa-si descarce materialele urmatoare:
1. bibliografie lectura suplimentara
2. fisa de lectura pentru clasele 10-11: model fisa de lectura
3. bibliografie pentru cls.XI
4. bibliografie pentru cls.XI – literatura universala

Septembrie 20, 2011 Posted by | resurse scoala | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Umbra vantului

Aceasta se doreste a fi prima mea recenzie pe blog. Am ales cartea „Umbra vantului” („La Sombra del Viento” / „The Shadow of the Wind”), de Carlos Ruiz Zafon, aparuta la noi la Editura POLIROM, in anul 2005, in traducerea lui Dragos Cojocaru.

Poate o sa va intrebati de ce aceasta recenzie toacmai acum, la 6 ani de la aparitia cartii. Pai, dupa parerea mea, despre o carte care te lasa fara suflare scrii si la 100 de ani de la aparitia ei, iar „Umbra vantului”, pe mine cel putin, m-a lasat vesnic indragostita de Barcelona si de atmosfera ei, asa cum a creat-o Zafon.

De asta primavara, cand am citit-o, am reusit sa cumpar si sa citesc tot ceea ce s-a tradus deja la noi din Carlos Ruiz Zafon, respectiv: „Jocul ingerului” („El Juego del Angel”), „Marina” si „Printul din negura” („El Principe de la niebla”), iar acum abia astept traducerea titlurilor „El Palacio de medianoche” / „The Midnight Palace” („Palatul de la miezul noptii”) si „Las luces de septiembre” („Luminile de septembrie”).

„Umbra vantului” este o poveste pe mai multe planuri, cel principal urmarindu-l pe tanarul Daniel Sempere, care, inca din copilarie, ramas orfan de mama, este crescut doar de tatal sau, care detinea un anticariat. Actiunea se petrece in Barcelona, la mijlocul si in prima jumatate a secolului XX si cuprinde mai ales perioada dictaturii franchiste. Atmosfera romanului este neogotica si, cred eu, Barcelona este suprapersonajul acestui roman.

Nu vreau sa folosesc spoilere, de aceea nu voi da foarte multe amanunte despre poveste.

Istoria lui Daniel Sempere se va impleti, poate din coincidenta sau poate pentru distractia diavolului, cu cea a lui Julian Carax, autorul genial al unui roman cvasinecunoscut publicului, intitulat „Umbra vantului”. Un exemplar al acestui roman extrem de rar ajunge in mainile lui Daniel, intr-un moment de mare tristete din viata sa, imediat dupa moartea mamei. Tatal sau il duce intr-un loc secret, ascuns in inima orasului vechi al Barcelonei, numit „Cimitirul Cartilor Uitate”, de fapt o biblioteca labirintica unde erau pastrate carti care de mult nu mai erau tiparite. Aici, copilului de 10 ani i se permite sa aleaga o singura carte pe care, cumva, o adopta. El trebuie s-o citeasca si sa faca ceva pentru a o face din nou cunoscuta. Destinul lui Daniel este sa aleaga tocmai cartea lui Julian Carax. Odata cu aceasta aceasta alegere incepe odiseea aflarii adevarului despre autorul cartii si despre destinul nefericit al acestuia.

In toata aceasta aventura, in care ni se dezvaluie tragicul destin al lui Carax, dar si personaje pitoresti precum tanara oarba Clara Barcelo, prima dragoste a lui Daniel, unchiul ei, don Gustavo Barcelo, unul dintre cei mai respectati anticari din Barcelona, Isaac Monfort, ciudatul paznic al „Cimitirului Cartilor Uitate” si fiica sa, Nuria Monfort, monstruosul Lain Coubert, vagabondul nebun Fermin Romero de Torres, teribilul si sadicul inspector de politie Fumero, tanara Penelope Aldaya, marea iubire a lui Julian Carax, don Ricardo Aldaya, bogatul tata al Penelopei, Sempere-tatal si Bea Aguilar, cea pe care Daniel o iubeste fara sa-si dea seama, Barcelona si atmosfera creata de autor fac din aceasta scriere una de neuitat, care pur si simplu se devoreaza, nu se poate lasa jos din maini.

Pe situl autorului gasiti si muzica compusa chiar de el, care ilustreaza doua dintre cartile sale „Umbra vantului” si „Jocul ingerului„. Melodiile pot fi descarcate gratuit, de asemenea un material vizual in pdf intitulat „A walk in the footsteps of The SHADOW of the WIND”, pe care imi permit sa-l postez si eu aici, pe blog.

In speranta ca v-am convins sa cititi „Umbra vantului”, sper sa revin cu alte recenzii, insa va avertizez ca vor fi recenzii si la celelalte romane ale acestui autor, atat cat ma pricep eu sa fac asemenea prezentari.

Pana atunci, va urez lectura placuta orice ati citi in acest moment si nu uitati ca singura modalitate prin care cartile pot supravietui este sa nu va opriti din citit!

Umbra vantului

In incheiere, cateva citate din carte:

Cartile sunt oglinzi: vezi in ele numai ceea ce ai deja in tine.”

„putine lucruri insala mai abitir ca amintirile.”

Viata trece in zbor, mai cu seama partea care merita s-o traiesti.”

Asteptarea e rugina sufletului.”

Timpul trece cu atat mai grabnic cu cat e mai gol.”

„Lucrurile intamplatoare sunt cicatrici ale destinului.”

cuvintele cu care se otraveste inima unui copil, din meschinarie sau din ignoranta, raman inchistate in memorie si, mai devreme sau mai tarziu, ii ard sufletul.”

„…in clipa cand stai sa te gandesti daca iubesti sau nu pe cineva, deja ai incetat sa-l mai iubesti.”

O plimbare pe urmele personajelor cartii „Umbra vantului” (pdf)

Septembrie 11, 2011 Posted by | Recenzii | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii