HocusPocusPreparatusBlog(us)

words, words, words.com weblog

Moving Minds through Movies – la final

logo proiect Erasmus+ MMtMProiectul Erasmus+ KA2 Moving Minds through Movies (MMtM), coordonat de Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău și desfășurat în perioada octombrie 2016 – august 2018, a ajuns la finalul activităților sale odată cu ultima întâlnire transnațională (TM2) desfășurată în Turcia, în mai 2018. În proiect au fost implicate licee din 5 țări: România, Polonia, Italia, Lituania și Turcia.

DSC_0884Proiectul a avut ca principal obiectiv conștientizarea elevilor din școlile participante și a comunităților din care fac parte aceștia cu privire la problemele sociale ale comunității și combaterea acestora cu ajutorul scurt metrajelor. 

Întâlnirea transnațională finală (TM2) desfășurată în Turcia, la Istanbul, în perioada 1 – 5 mai 2018, a reunit profesorii coordonatori de proiect din toate cele 5 țări participante, împreună cu reprezentanții conducerii școlilor participante, TM2 fiind o reuniune de management de proiect, care nu a implicat deplasarea elevilor. CNVA a fost reprezentat de prof. Mariana Andone, coordonatorul proiectului, de prof. Teona Codreanu, directorul adjunct al colegiului, și de prof. Loredana Ghelasă.

DSC_0616În cadrul acestui meeting au fost discutate aspecte privind planul de acțiune comun pentru finalizarea ghidului de inițiere a unui club de film în școală, elaborarea raportului final al proiectului și strategia de comunicare dintre școlile partenere. Au fost distribuite sarcini și s-au pus la punct repere de evaluare a proiectului și a impactului acestuia asupra comunităților școlare participante. S-a discutat și despre produsele finale ale proiectului, despre modul în care au fost diseminate informațiile despre acesta și despre bunele practici dobândite pe parcursul lui.

Pe parcursul șederii în Turcia, după ce li s-a prezentat școala oaspeților, gazdele au organizat și activități informale pentru aceștia, fiind vizitate câteva dintre cele mai apreciate obiective turistice ale Istanbulului: Hagia Sophia, Moscheea Albastră, Palatul Tokapî, Cisternele bizantine, Turnul Fecioarei, dar și Marele Bazar.

La finalul TM2, partenerii s-au declarat mulțumiți de colaborarea în proiect.banner proiect Erasmus+ MMtM

 

iunie 5, 2018 Posted by | Movies, Noutati, resurse scoala | , , , , , , | Lasă un comentariu

Moving Minds through Movies – bilanț intermediar

banner proiect Erasmus+ MMtMProiectul Erasmus+ Acțiunea cheie 2 „Moving Minds through Movies”, derulat în perioada 01.09.2016 – 31.08.2018 și coordonat de Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Bacău, se află la jumătatea desfășurării sale, bilanțul primului an concentrându-se pe activitățile și produsele rezultate în urma mobilităților cu elevi în Polonia (februarie 2017) și Italia (mai 2017).

DSCN6847Participanți la experiența transnațională din Polonia au fost elevii Radu Toderiță, Bianca Lupu, Valentina Cenușă-Turcu și Ștefan Lupașcu, însoțiți de prof. Mariana Andone, coordonator, prof. L. Ghelasă și prof. A. Măcincă.

Aceștia au fost selecționați dintr-un număr de 20 de tineri, pe baza unui concurs de proiecte specific, pregătirea acestora fiind începută în perioada premergătoare deplasării la Liceum Ogolnoksztalcace im. Leona Kruczkowskiego din Tychy, gazda acestei mobilități. Aici, tinerii au continuat training-ul în domeniul creării de scurt-metraje cu tematică socială prin includerea de activități ce au avut în vedere identificarea și analiza comparativă a problemelor sociale cu care se confruntă comunitățile locale din cele cinci țări participante în proiect, identificarea și analiza unor filme de scurt-metraj care să ilustreze aceste probleme, dobândirea de competențe cu privire la realizarea scenariilor de scurt-metraje.

După experiența din Polonia, cei 4 elevi au diseminat informația și know-how-ul dobândit colegilor din școală, dintre aceștia, un număr de 16 luând parte la un nou training tematic, urmărind etapele realizării unui scenariu, analiza unor scurt-metraje din punctul de vedere al abordării problematicii sociale, inițierea în studiul tehnicilor de filmare și consolidarea abilităților de comunicare în limba engleză prin realizarea de subtitrări pentru scurt-metraje create de ei. În urma unei noi etape de selecție, alți 4 tineri au fost aleși pentru a participa la noua mobilitate.

DSCN7205În mai 2017, Polo Liceale Statale „R. Mattioli” din Vasto, Italia a fost gazda celei de a doua mobilități cu elevi din proiect. CNVA a fost reprezentat de elevele Savin Ștefana, Theofilopoulos Maria, Menghereș Mihaela și Grigore Ana-Maria, de profesorii M. Andone, R. Mocanu și I. Danțiș.

Pe parcursul celor 5 zile de activități, grupurile de elevi din România, Polonia, Lituania, Turcia și Italia au lucrat împreună, beneficiind de aportul unui profesionist în domeniul cinematografiei.

Au fost analizate scenariile și scurt-metrajele care au reprezentat școlile participante, identificându-li-se punctele forte și punctele slabe în privința prezentării subiectelor abordate, tehnicile de filmare și de editare utilizate, coloana sonoră și s-a apreciat complexitatea produsului final. Profesionistul invitat de organizatori le-a explicat elevilor cum ar fi putut îmbunătăți calitatea produselor lor.

O altă activitate a presupus propunerea altor 5 scenarii, câte unul de la fiecare școală, pentru a fi filmate de elevii grupați în echipe mixte. După ce au citit și analizat scenariile primite, și-au distribuit rolurile și au ales locurile potrivite scenelor, tinerii au realizat filmările propriu-zise, beneficiind de îndrumările profesorului specializat, apoi au montat materialul filmat și au adăugat sunetul.

La final au fost evaluate scurt-metrajele produse, specialistul oferind un feedback util și constructiv.

echipa pentru LTTA3Următoarea întâlnire transnațională din proiect se va desfășura în luna octombrie 2017, în Lituania. Elevii participanți sunt Florinel Vasile Timaru, Maria Bîrgu, Ioana Teodorescu și Alexandra Palade, ei fiind selectați în runda desfășurată în iunie 2017.

 „Proiectul reprezintă o oportunitate pentru elevii noștri de a deveni mai conștienți de problemele sociale cu care se confruntă comunitatea locală și de a identifica aspecte comune între comunitățile țărilor partenere.

Pentru că se află într-o perioadă de dezvoltare marcată de nevoia de exprimare a emoțiilor și de explorare a creativității, le-am propus ca mijloc de comunicare filmul de scurt metraj.

Așadar, dacă în primul an de proiect elevii au identificat probleme sociale, au învățat despre rigorile scrierii unui scenariu și tehnici de utilizare a camerei video, pentru anul al doilea am considerat că e nevoie de însușirea unor detalii de finețe, legate de editarea video, de jocul actoricesc etc., astfel încât aceștia să poată realiza produse de calitate în domeniu.

Mai mult, tinerii care au participat la primele două schimburi de elevi (Polonia și Italia) vor organiza și coordona un club de fotografie și film începând din luna octombrie, pentru a împărtăși experiența și cunoștințele cât mai multor beneficiari indirecți”, ne-a declarat prof. Mariana Andone, coordonatorul proiectului.

septembrie 15, 2017 Posted by | Noutati, resurse scoala | , , , | Lasă un comentariu

Moving Minds through Movies – in Italia

Proiectul Erasmus+, Acțiunea cheie 2, Moving Minds through Movies, coordonat de Colegiul National „Vasile Alecsandri” din Bacău, a ajuns deja la jumătatea sa, odată cu mobilitatea desfășurată în Italia, la Vasto, în regiunea Abruzzo, în perioada 8 – 12 mai 2017.DSCN7439

16 elevi și 10 profesori din România, Polonia, Lituania și Turcia, la care s-au adăugat elevii și profesorii care au reprezentat școala-gazdă, Polo Liceale Mattioli, s-au întâlnit pentru o săptămână pentru a lucra împreună în cadrul proiectului amintit, continuând seria workshop-urilor începute în Polonia, in februarie 2017, cu realizarea unor scurtmetraje utilizând tehnici specifice de filmare și editare de film.

La mobilitate au luat parte 4 eleve ale CNVA: Savin Ștefana, Grigore Ana-Maria, Theofilopoulos Maria (XI B) și Menghereș Mihaela (XI H) și 3 profesori (Mariana Andone – coordonatorul proiectului, Ramona Mocanu și Ionuț Danțiș). Cei 4 tineri care au reprezentat România au fost selectați în luna aprilie, dintr-un grup de 16 elevi care mai întâi au participat la module de pregătire în ceea ce privește filmul de scurtmetraj și limba engleză, apoi au trebuit să realizeze câte un film de 5 minute care se focaliza pe o problemă socială identificată în comunitatea din care DSCN7855provin.

În cadrul mobilității din Italia, în cele 5 zile de lucru în proiect, au fost realizate, numeroase activități specifice, cu aportul unui profesionist în domeniu.

În prima zi, după deschiderea oficială a activităților proiectului, participanții au fost invitați să vizioneze un material despre regiunea în care se află școala-gazdă, au completat chestionare pe baza informațiilor primite, apoi au fost conduși într-un tur ghidat al Liceului Mattioli.

DSCN7901A doua zi, elevii, profesorul specialist și profesorii coordonatori ai tinerilor din fiecare școală au analizat scenariile și scurtmetrajele care au reprezentat școlile participante, identificând plusurile și minusurile modului în care au fost prezentate subiectele abordate în filme, tehnicile de filmare și de editare utilizate, coloana sonoră și s-a apreciat complexitatea produsului final. Profesionistul invitat de organizatori le-a explicat elevilor cum ar fi putut îmbunătăți calitatea scurtmetrajelor realizate DSCN8031de ei.

În cadrul celei de-a treia zile de mobilitate, participanții și gazdele au intreprins o excursie culturală la Baia și la Napoli, două puncte de interes istorico-social și geografic ale Italiei centrale.

A patra zi de activități a presupus propunerea altor 5 scenarii, câte unul de la fiecare școală, pentru a fi filmate de elevii grupați DSCN8269în echipe mixte, care contineau reprezentanti ai fiecarei țari din proiect. Mai întâi, tinerii au citit și analizat scenariile primite, apoi și-au distribuit rolurile în echipă și au ales locurile potrivite filmării scenelor. Beneficiind de îndrumările profesorului specializat în domeniul artei cinematografice, elevii au realizat filmările pentru DSCN8370scurtmetraje, apoi au montat scenele și au adăugat sunetul.

În cea de-a cincea zi a proiectului au fost evaluate DSCN8845scurtmetrajele produse de elevi, fiind analizate în amănunt de profesorul specialist, elevii primind astfel un feedback util și constructiv al muncii lor în echipă. După aceasta, managerul școlii-gazdă, prof. Maria Grazia Angelini i-a felicitat pe tineri și le-a înmânat tuturor certificatele de participare.

Următoarea întâlnire transnațională din proiect se va desfășura în luna octombrie 2017, în Lituania.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

mai 21, 2017 Posted by | Noutati, resurse scoala, The rest is... not silence | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu